|
||
Monitorizarea si Protectia Animalelor
Tierschutz Verein
|
Registrul Electronic al Animalelor Domestice și de Companie Turda (R.E.A.D.C.), împreună cu partenerii Tasso e.V. Germania, au propulsat municipiul Câmpia Turzii ca unicul oraș din România cu întreaga populație canină înregistrată, microcipată și vaccinată antirabic gratuit.
Începând cu data de 10.06.2015, în toate școlile din municipiul Câmpia Turzii s-a dat startul prezentării unui proiect educațional numit ”Abecedarul Educativ”, care s-a încheiat în data de 19.06.2015.
Echipa noastră a prezentat acest Abecedar Educativ copiilor din 35 de clase (890 de elevi), cuprinzând întreg ciclul primar al municipiului Câmpia Turzii.
”Abecedarul” a fost distribuit gratuit directoarei, cadrelor didactice și fiecărui elev în parte, împreună cu rugămintea de a transmite aceste informații mai departe, atât părinților cât și celor apropiați.
Proiectul a fost întâmpinat cu mult entuziasm de către elevi și cadre didactice, iar interesul manifestat de aceștia, înflăcărarea copiilor și modul în care au interacționat cu noi în timpul prezentărilor, ne-au bucurat enorm.
Faptul că majoritatea copiilor au animale de companie acasă a influențat radical interesul lor pentru temele prezentate de noi.
Țelurile educaționale ale proiectului au fost:
Dezvoltarea responsabilității elevilor și a cetățenilor în general, în ceea ce privește deținerea unui animal de companie, care nu înseamnă doar distracție și joacă, ci și o mare responsabilitate;
Conștientizarea și îmbunătățirea culturii civice;
Importanța siguranței cetățenilor și a sănătății publice în România;
Prevenția și educarea este cea mai sigură și mai ieftină metodă de evitare a incidentelor.
Medicul veterinar al R.E.A.D.C., Ariana Feneșan, a prezentat o parte din beneficiile, responsabilitățile și riscurile ce apar odată cu deținerea unui animal de companie.
Astfel, elevii au fost informați de unde pot să cumpere/adopte un animal de companie, ce trebuie să ia în calcul înainte de a opta pentru o rasă de câini, de ce trebuie să consulte un medic veterinar, cum să îngrijească animalele de companie și ce responsabilități au în momentul în care dețin un animal de companie, atât din punct de vedere sanitar-veterinar, cât și din punct de vedere administrativ. De asemenea, am insistat asupra obligațiilor pe care le au în timpul plimbării câinilor.
Un alt scop al acestei prezentări a fost informarea elevilor cu privire la rabie. Medicul nostru veterinar a prezentat riscurile la care sunt expuși atât copiii, cât și adulții. Elevii au învățat cum să identifice semnele unui animal purtător de rabie, cum se pot proteja împotriva infectării, cât și măsurile obligatorii în cazuri excepționale.
Pe lângă aceste subiecte, am abordat obligativitatea de microcipare și înregistrare a tuturor câinilor și cea a vaccinării antirabice la câini și pisici. Le-au fost explicate elevilor beneficiile marcării optice a animalelor cu proprietar și măsurile indicate în cazul găsirii unui astfel de animal.
Am fost încântați să vedem că plachetele optice și legitimațiile R.E.A.D.C. au fost recunoscute de către elevi, și că aceștia știau deja avantajele acestor servicii în recuperarea cățeilor pierduți. Acest fapt demonstrează încă o dată succesul campaniilor precedente din prima etapă a proiectului nostru, care a avut loc pe raza municipiului Câmpia Turzii. În această primă etapă a avut loc o campanie de înregistrare și microcipare a câinilor cu proprietar, alocarea unei plachete optice reflectorizante și a unei legitimații R.E.A.D.C., cu ajutorul căreia proprietarii pot să contacteze centrala telefonică permanentă.
În data de 17.06.2015, am organizat o prezentare televizată pentru două din clasele primare din cadrul școlii ”Avram Iancu”, din municipiul Câmpia Turzii. Filmarea a avut loc, bineînțeles, după ce părinții elevilor și-au dat acordul prin semnătură.
La acest eveniment am invitat conducerea municipalității, direcțiunile școlilor participante și presa, pentru a face cunoștință cu echipa noastră și cu delegatul Asociației Tasso e.V. Germania, și pentru a participa în direct la o prezentare a „Abecedarului Educativ” în fața elevilor.
Galerie foto