|
||
Monitorizarea si Protectia Animalelor
Tierschutz Verein
|
Asociația ”Registrul Electronic al Animalelor Domestice și de Companie” Turda, în parteneriat cu Asociația Tasso e.V. Germania, în colaborare cu Primăria comunei Nufăru, din județul Tulcea, cu care am încheiat un protocol, și cu sprijinul medicului veterinar concesionar Dumitru Bazbanela, a finalizat campania de identificare, microcipare, vaccinare antirabică și deparazitare internă și externă a câinilor cu stăpân de pe raza localităților din comună: Nufăru, Ilganii de Jos, Malcoci și Victoria. Acțiunea s-a desfășurat în perioada noiembrie 2015 – februarie 2016, și s-a bucurat de un mare succes, toți câinii cu stăpân fiind microcipați și înregistrați gratuit.
Proiectul nostru vine în sprijinul cetățenilor care nu își permit să plătească microciparea câinilor la cabinetele private ale medicilor veterinari. Costurile materialelor și manoperei au fost integral achitate de R.E.A.D.C. Turda și Tasso e.V. Germania.
Un alt scop al campaniei îl constituie protejarea localnicilor și a turiștilor din Delta Dunării de izbucnirea unei epidemii de rabie, care se poate produce oricând din cauza șacalilor care, rămași fără hrană, intră în curți, reprezentând astfel un pericol, atât pentru oameni cât și pentru animale.
Echipa R.E.A.D.C. a fost prezentă la Nufărul, unde a semnat protocolul cu primarul comunei și a propus autorităților locale soluții pentru rezolvarea problemei câinilor cu și fără stăpân.
În paralel cu microciparea și tratarea câinilor, am desfășurat și o campanie de educare a elevilor din clasele primare în ceea ce privește responsabilitatea deținerii unui animal de companie și metodele de prevenire a rabiei. Echipa noastră a prezentat ”Abecedarul Educativ”, manual editat și distribuit gratuit tuturor elevilor și cadrelor didactice de către R.E.A.D.C.
Elevii au fost informați de unde pot să cumpere/adopte un animal de companie, ce considerente trebuie să aibă în vedere la alegerea unei rase de câini, de ce trebuie să ducă animalul la medicul veterinar, și li s-a explicat ce responsabilități au în momentul în care dețin un animal de companie, atât din punct de vedere sanitar veterinar cât și din punct de vedere administrativ.
Pentru că, așa cum am menționat, posibilitatea izbucnirii unei epidemii de rabie este foarte mare în această regiune, le-am descris elevilor modul cum se manifestă această boală și care sunt riscurile ei, subliniind faptul că se poate transmite de la animale la om, și i-am atenționat în ceea ce privește măsurile pe care trebuie să le ia pentru siguranța lor.
De asemenea, am abordat obligativitatea microcipării și înregistrării tuturor câinilor și cea a vaccinării antirabice la câini și pisici.
Acţiunea R.E.A.D.C. Turda, în colaborare cu Tasso e.V. Germania și Primăria Nufăru, a preîntâmpinat obligaţiile stabilite prin legea care impune microciparea şi sterilizarea câinilor care nu sunt de rasă, în caz contrar proprietarii de câini fiind pasibili de amenzi în valoare de până la 5.000 lei.
Persoana de contact: Iulia Iozsa – Manager R.E.A.D.C., telefon: 0771.123519, e-mail: info@readc.ro
Galerie foto
|
||
|
||
|
||